vineri, 12 noiembrie 2010

It's all about perfect moments


Intamplator sau nu semaforul de la Ramnic arata verde asa ca imi schimb din mers traiectoria spre casa si cobor pe Ramnicu Valcea. Aici aglomeratie mare si trafic ingreunat, in plus din difuzoarele bisericii pe langa care trec zi de zi se aud franturi de sunete. Ma gandesc ca e slujba, ma gandesc ce sarbatoare mare o fi, ca eu nu stiu nici una...
Cand ajung aproape imi dau seama ca este cor. Dar nu orice cor, pentru ca ceea ce aud suna mult diferit fata de un cor obisnuit din biserica. Imi leg peste drum bicicleta si intru, manata de curiozitate.
Totul suna mult prea bine, ca sa ma poata lasa rece. Erau vocile unui cor profesionist, asta imi puteam da seama de la o posta. Vocile si sunetele umpleau aerul, iar difuzoarele erau bine reglate si nu distorsionau cu nimic muzica, ci din contra amplificau totul, parand mult mai puternic, mult mai inaltator.

Asta am simtit cel putin atunci cand am intrat in biserica. Aici fara difuzoare, totul era mai intim si mai linistit. Era destul de multa lume dar imi gasesc si eu un colt, sa stau sa ascult. Si in acele 20 de minute cat am prins, am inregistrat o suma intreaga de imagini.
- In primul rand o biserica ortodoxa in care se canta (e adevarat muzica religioasa si nu hip-hop) si in care se aplauda sincer. Oameni de toate varstele si de toate conditiile sociale, erau stransi acolo, in fata corului si apreciau cu sinceritate si caldura ce li se oferea prin muzica.
- Ma simteam putin straina, nu de situatie, caci am mai intalnit-o in vest ci de moment. Corul era strans in fata altarului, cu fata la oameni. In fata oamenilor, statea preotul. Si pentru o scurta am avut o imagine a unui preot-pastor. Corul canta cu multa daruire , un imn de marire, in biserica se instalase o stare de gratie, de parca ei erau in cer, iar preotul batea la poarta raiului cu turma sa...Am simtit ca acolo, e stransa intr-un fel o comunitate, unita de niste valori si protejata de cineva mai puternic spiritual.
-Incheierea a fost o varianta pentru rugaciunea Tatal nostru, in care din nou, a fost un moment...special. Vocile de soprana se inaltau si deveneau din ce in ce mai puternice ajutate pe fundal de cele de alto, sunetele curgeau in cascada pana cand s-au unit cu propriul lor ecou. Au fost 2 momente cand parca locul vibra, totul sub magia sunetelor. Au simtit si altii acest lucru, pentru ca atat oamenii au aplaudat din suflet cat si coristii s-au simtit miscati de situatie. Cu totii cei care ma inconjurau aveau intr-un fel ochii mai luminosi...
- Si au ramas la fel si dupa ce corul a plecat, au continuat cu vocile firesti sa cante in cor o cantare cunoscuta de toti. Ma suprindea cum, cu mic cu mare stiau cuvintele. Am simtit ca totusi acolo e un numitor comun, altul decat atitudinea enervanta a babelor din biserica ce se imping la spvedit sau blesteama de cum ies pe usa...

Poate a fost muzica de vina pentru acest moment, si chiar cred ca muzica poate schimba multe.
Din scoala generala am fost mai inclinata spre partea de interpretare decat spre partea instrumentala si in continuare asta este ceea ce caut, perfecta imbinare intre voce si instrument...
Si mie dor de spectacolele de la teatrul de opereta...
Poate ca se vor scoate candva de la naftalina vechile montari (Liliacul, Sange Vienez, Tara Surasurilor), poate va trebui sa astept si eu un copil cu care sa regasesc adevarata opereta...
Sau poate trebuie sa plec mai repede spre Viena, in patria operetei...
Imi amintesc cat de greu mi-a fost la inceput sa inteleg ceea ce cantau oamenii pe scena (in romana). Si probabil ca o sa pot spune ca stiu germana, atunci cand voi putea intelege ariile cantate in germana.

Pana una alta, ca tot mi-am adus aminte, iata un fragment care imi este tare drag:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.