Aveam de mai mult timp in minte sa scriu postarea aceasta…de pe vremea cand orasul era plouat si mohorat, dar nu am mai apucat.Gandurile triste au fost gonite de vremea frumoasa ce troneaza in Bucuresti de saptamani bune.
Totusi pe cat ma afund in Pipera imi dau seama ca locul si drumul pana acolo este Romania, pura, oglinda spoielii de cultura si civilizatie de care ne lovim zilnic.
Pentru Pipera se poate adapta un cunoscut proverb: Inauntru vopsit gardul si afara leopardul.
Adica in toate acele cladiri de sticla, aratoase pe afara cu lifturi si usi destepte stau corporationisti la sacou si pantofi care nu platesc bilet la tramvaiul cu care merg 2 statii si se vaita ca i-a amendat controlorul. Nu spune nimeni ca le ploua in birou sau le cade tavanul in cap, sau ploua prin plafon, ori se zguduie biroul cand in santierul vecin lucreaza picamerul…Nu…nici ca zilnic trebuie sa strabata noroaie pe niste podete improvizate, avand mare grija sa nu murdareasca sau sa nu afunde tocul in noroi.
Sau sa se uite la cainele alb, mort de 2 zile si aruncat pe marginea drumului, pe langa care toti trec indiferenti.
Apoi daca merg pe Petricani, se tin de nas cand merg pe langa lacul Tei, unde in unele zile pute a mortaciune sau pe langa budele ecologice abandonate intr-un timp de cei care au lucrat la reamenajarea spatiului verde.
Si nici ca pe vant se pornesc adevarate mici tornade, care iti baga praf si nisip, in gura, in ochi, ridica pungi si gunoaie de la santierele din vecinatate…Nu, in universul lor rece, delimitat de iarba tunsa periodic si cu atentie totul se vrea perfect.
Doar ca schimbarea nu o sa vina din interior, ci din exterior.
Pentru asta ar trebui ca aurolacii sa nu mai doarma in buricul Pietei Iancului, 3 pe un canal, cu burtile dezgolite, tolaniti dupa ora 9 cand se mai incalzeste.
Ar trebui omorate toate javrele care sar la bicicleta (si lucrez la asta, am unii la Obor pe care abia astept sa ii decimeze masinile cand se pune verde la semafor).
Ar mai trebui ca toti corporationistii frustrati care sunt in mijlocul coloanei blocate pe Petricani sa nu mai claxoneze cu nerabdare…nu o sa mute muntii din loc. Claxoanele astea sunt iarasi o mare pacoste a romanilor. Daca unul claxoneaza incep toti, unul nerabdator, altul pleaca repede de frica si blocheaza tramvaiul care claxoneaza si el. Sensul opus se misca dar nu are unde, si gata intersectia blocata si nervii la pamant.
Si daca credeti ca afara din oras e mai bine…acolo intalnim flashurile… despre astea e o alta poveste
Genial postul! (pot sa-l imprumut pe "genial" de la Radu, nu??! ) Se vede ca ai scris aceste randuri in gand in fiecare zi cand te duci si cand pleci de la munca si dupa cum sta treaba, e ceva sursa de inspiratie Pipera asta!
RăspundețiȘtergereDa, si am uitat sa spun despre tiganii care fura fier de la caldirile demolate pentru a face loc noilor constructii si incarca fierul in carucioare furate de la supermarket pe care le plimba pe Petricani in rand cu masinile care merg spre Doamna Ghica.
RăspundețiȘtergereCe sa mai??! E pitoreasca zona. Eu inca n-am avut de-a face cu ea, dar nici nu ma simt vaduvita de ceva, am partea mea de oras ;))
RăspundețiȘtergereVai da' imi par atat de familiare toate lucrurile astea! :))
RăspundețiȘtergereA propos imi aduc aminte ca atunci cand cunoscuti ma indemnau sa plec si eu din tara daca tot aveam posibilitarea le replicam ca nu vreu sa fiu tiganu' altora, ca tara mea, ca bla bla bla... In ultima vreme am observat ca incep sa ma simt din ce in ce mai strain si
surpriza asta in tara mea! :-O
Eu cred ca tu Em, ai niste povesti si mai interesante...adica e povestea mea plus ceva condimente de noroi si caini :). Totusi eu stau mai bine la croporationisti caci impart cladirea cu Coca Cola.
RăspundețiȘtergereDaca tot n-ai plecat din tara...te-ai ales cu o gasca de prieteni...asta ca sa gandesti optimist