marți, 31 ianuarie 2012
Du-ma acasa mai tramvai…
3 comentarii:
Etichete:
reflectii,
zilnice
Un cantec de-al lui Gica Petrescu, un cantec ce imi aminteste de copilarie.
Asa cum stau cu ochii lipiti de geam, in tramvaiul care ma duce de la bunica, la mine acasa, ma revad copil. Acelasi geam rece, de care imi turteam nasul, aceeasi atmosfera feerica de basm...Frig, zapada, copaci impodobiti, alb, oameni infofoliti,fulgi, flori de gheata, obraji rosii, caciula rosie.
Bunica statea de obicei pe scaunul din spatele meu sau daca nu era loc, eu stateam in poala ei. Ne leganam in ritmul molcom al tramvaiului si inganam impreuna, soptit versurile.
Acum in minte imi zboara aceleasi cuvinte. Ma duc acasa dupa ce am vizitat-o pe bunica...Acum nu mai este ea pe drumuri, ci eu...acasa ma atrage...locul acela cald si familiar, mirosul de ceai atunci cand am chef sa il fac, pijamaua calda. La orice varsta, atunci cand vine iarna, oricat de mult sau de putin iti place gerul, zapada, alunecusul, pentru cateva momente esti copil.
luni, 30 ianuarie 2012
Sania
Un comentariu:
Etichete:
reflectii
A venit iarna in oras...iarna aceea hotarata care a facut sa se ascunda asfaltul trotuarelor.
In plus gerul musca si zapada va ramane intacta ceva timp, in troiene construite de plug si de lopetile oamenilor, unele cam dizgratioase ce e drept.
E momentul de scos sania afara...
Si despre asta e vorba in postul de fata..Sunt curioasa daca pe strazi copii mai merg cu sania, parintii facand pe calutii...
Sunt curioasa daca in parc copii mai fac derdelus si se dau cu sania.
Sunt curioasa daca in weekend lumea se plimba, gustand albul si ignorand gerul.
Din pacate nu am vazut nimic din toate astea, insa vreau sa cred ca asta se datoreaza faptului ca eu termin tarziu serviciul si ora 18-19 nu e ora potrivita de plimbare sau de sanius...iar in weekend fug eu din orasincaltata cu ceva ce seamana a talpici de sanie-schiurile de tura.
Dar pe vremea mea (ce batranestre suna asta) in weekend ieseam cu parintii...Tata era calut, eu pe sanie, in fund, pe burta sau pe spate (caz in care mama imi spunea sa nu ma mai prostesc). Uneori o mai convingeam si pe mama sa stea cu mine pe sanie si atunci tata tragea din greu...Apoi mergeam pe sanie cu frati-miu, pe care il tineam strans in brate. Sania,una usoara fulg si care aluneca placut, se monta la prima zapada si asa ramanea o iarna intreaga. Nu era nevoie sa merg musai la derdelusul mare din parc. Aveam 1 derdelus mic pe maidanul din fata blocului si strada insasi, plina de zapada si transformata in derdelus..
Ma intorceam dupa 2-3 ore rosie in obraji cu mainile inghetate...Ma dureau si obrajii si mainile cand ajungeam la caldura si incepeau sa se dezghete.
Acum nu m-am mai dat cu sania demult, nici nu stiu daca o mai avem in camara...Strada mea e plina de masini si plugurile o deszapezesc imediat dupa ninsoare... Masinile nu prea stau locului si bulgarii nu mai zboara care incotro din mainile copiilor care ies de la scoala...cred ca vina e ca acele ore pe care le evoc sunt petrecute acum intre 4 pereti la serviciu si nu mai am cand sa mai simt si sa mai vad ce se intampla ziua in orasul in care traiesc si cum arata iarna, acum in anul 2012, iarna care nu apare la televizor.
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Neagu Djuvara- O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri- scurta recenzie
5 comentarii:
Etichete:
educatie,
literatura
Postul de fata e mai putin o recenzie caci nu ma pricep sa scriu asemenea articole bine inchegate si de-a lungul anilor mi-am pierdut dexteritatea analizelor (de orice fel ar fi ele din sfera literaturii sau stilului literar). Asa ca ma multumesc sa spun ca randurile de mai jos sunt niste simple pareri despre o carte-pardon un audio-book care m-a marcat, in sensul pozitiv la cuvantului.
De ce spun ca m-a marcat. Pentru ca aveti de-a face cu o persoana care nu a inteles si nu a apreciat niciodata materia numita Istorie…Nici in scoala si nici in liceu. Drept dovada toate examenele (Capacitate si Bacalaureat) le-am sustinut la Geografie. Astfel incat am privit dintotdeauna manualele de istorie (chiar si cele alternative), scrise intr-un oarecare limbaj “de lemn” -mostenire din comunism, cu mare scepticism. Pur si simplu nu am aplecarea necesara sa retin cifre si ani in istorie (le retin insa mai usor la geografie :) ) daca nu pot face asocieri, daca nu le pot integra in povesti. Astfel nici audiobookurile lui Neagu Djuvara primite de la Em nu mi-au surescitat interesul din capul locului. Dar ca sa mai schimb muzica de pe Ipod, caci acum fara bicicleta drumul la serviciu e plicticos, am pus pe Ipod cele doua audiobookuri.
Am inceput cu ceva mai "soft"-« De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul » pentru ca fisierele .mp3 de cate 30 min fiecare din O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri m-au dezarmat din start si nu vroiam sa incep si sa nu imi placa. Dar “De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul” a fost o revelatie si m-am grabit cu bucurie catre imensul audiobook la care fac referire, precum un copil care sta in fata unui tort imens, numai al lui, bucuros ca va putea sa manance din el zile in sir. Si m-a vrajit si mai tare...
In primul rand oralitatea...poate acesta este un motiv pentru care am dispretuit cursurile din facultate...Profesorii nu stiau sa te vrajeasca, nu stiau sa faca o prezentare care sa iti starneasca interesul, nu stiau sa prezinte lucrurile dintr-o maniera calda...Pe cand, ascultand povestea ce mi se scurgea valuri, valuri in urechi ma simteam un copil, stand pe scaunelul cu 3 picioare, alaturi de toti plozii de pe scara/din bloc/de pe ulita, stransi in jurul unui bunic sfatos care ne povestea lucruri minunate. Batalii, oameni de alta data, domnitori, toate ideile copilariei se perindau prin cap, dar nu in stilul pueril.
Era un fel de poveste cu talc...din care generatia viitoare sa invete ceva..Livrata obiectiv (pe cat de obiectiv poate sa fie un istoric, mai ales cand e vorba de istoria contemporana). Si daca Neagu Djuvara isi permite sa mai insereze din cand in cand cate o opinie personala, eu cred ca acest lucru nu face decat sa sporeasca originalitatea si savoarea operei-in fond nu este o enciclopedie, este o carte, cu un autor, deci cu o oarecare doza de subiectivism. Si subiectivismul de obiecei ataseaza opera unui autor de sufletul oamenilor, sparge bariere si construieste poduri, mai ales cand opiniile au un fond argumentat...Autorul stie pe deplin sa isi implice auditoriul si iata ca la indemnul lui de inceput, mai mai ca as fi alergat dupa un atlas de geografie ca sa am o harta sub ochi, pe care sa descopar minut de minut o istorie in imagini. Pentru ca Neagu Djuvara stie sa plamadeasca cu puterea graiului, imagini...
Nu se retin decat cifrele esentiale si povestea nu e bazata pe ani. E bazata pe intamplari, caroara li se dedica minute bune. E formata din chipuri (de la domnitori, la tarani), e formata din nume, din citate, din surse, din documente istorice. Dar cel mai important e formata din asocieri. Acesta este liantul care ajuta informatiile sa fie retinute. Asocieri cu literatura, asocieri cu alte epoci, comparatii si plasari ale Romaniei in spatiul si politica internationala. E o istorie pe inteles, e ca un fel de banda desenata, care se schiteaza sub ochii tai. Si vrajita de aceasta m-am repezit cateva zile mai tarziu in librarie si am luat si alte 2 carti ale istoricului Neagu Djuvara, pe care intentionez sa le citesc si care isi vor gasi si ele o urma pe blog.
Fratelui meu (student la Studii economice europene) nu ii venea sa creada ce pasiuni subite a dezvoltat sora lui si ce carti citeste, asa ca a fost prilej de lungi discutii si de ce nu de culturalizare pentru mine, caci recunosc ca la istorie stau prost-foarte prost, in ciuda medilor de 10 din scoala.
So I'll be back si cu alte considerente, evident subiectiv,e legate de alte 4 carti:
- Amintiri din pribegie
- Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane
- Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne
- Civilizatii si tipare istorice.
marți, 24 ianuarie 2012
Sentimente
Un comentariu:
Etichete:
zmangaleli
Printre caietele uitate prin dulap am gasit unul in care in urma cu ceva timp (prin liceu cred) am schitat cateva poezii si ceva proza scurta...Va urma astfel o serie de postari de pe care am sters colbul timpului...Nu e nicio fata noua in ele, poate doar mediul virtual in care au poposit acum.
Mi-e mila de oamenii
–copaci
Care se hranesc cu seva
pamantului
si sunt condamnati la
inertie.
Pentru ei moartea e
cenusa.
Indragesc oamenii-pasari
Care se ung pe aripi cu
aer
si zboara spre astre si
absolut.
Pentru ei viata e o
calatorie.
Admir oamenii-fiinte
Care reconstruiesc Edenul
si nu se feresc de sarpe.
Pentru ei, ingerii invata
sa zboare.
vineri, 20 ianuarie 2012
Care piesa?
Niciun comentariu:
Etichete:
zmangaleli
Printre caietele uitate prin dulap am gasit unul in care in urma cu ceva timp (prin liceu cred) am schitat cateva poezii si ceva proza scurta...Va urma astfel o serie de postari de pe care am sters colbul timpului...Nu e nicio fata noua in ele, poate doar mediul virtual in care au poposit acum.
Incremenire…si deodata se naste o imagine. Totul era cufundat intr-o liniste perfecta. Mii de ochi flamanzi de cuvinte erau atintiti asupra lui. Lasa capul pe spate sa scape de obsesia lor. Sala imensa-asa i se parea lui atunci-il facea se se simta si mai mic. Inima ii batea puternic in piept, parca-l impedica sa vorbeasca. Cu ochii inchisi isi repeta: sunt Mihai, baiatul de 6 ani si satu in fata oglinzii si recit poezia pe care am repetat-o de atatea ori cu mama.
Trase aer in piept, isi aduna gandurile si rosti prima friza, incet, abia perceptibila, apoi prinand curaj-reusi sa faca abstractie de ceilalti si rupse vraja momentului tensionat,recita din ce in ce mai tare si cuprins de frenezie reusi sa se intreaca pe sine , sa castige simpatia publicului, care uimit de perspicacitatea “micutului”, aplauda parca prins in trairile acestuia.
Acum, dupa aproape 30 de ani, isi amintea cu melancolie de acea clipa.
Voia sa devina actor si acum, cand visul i s-a implinit,s-a simtit insingurat. Intr-o zi le-a spus prietenilor de durerea golului. Ii lipsea ceva si constientiza durerea sinelui. Era special-asa a fost considerat mereu si acum prin durerea golului devenise unic.
Prietenii l-au urcat pe piedestralul geniului contemporan, jertfindu-l pe altarul sinceritatii. Era un model ciudat, o statuie care sangera a moarte din interior.
A incercat sa coboare din acel loc al intepenirii, dar era prins in hora nebuna a criteriilor impuse de normele societatii. Fusese condamnat la izolare tocmai de geniul sau...si trebuia sa accepte.
Sfasaiat de noapte si biciuit de gandui se sprijinea pe piedestralul unei statui-adevarata de asta data.
Lacrimile ii curgeau in nestire, ii era rusine de el si facea un efort vadit sa nu planga in hohote.
Voia sa se inchine cuiva, simtea nevoia sa se roage. Nu mai era decat un biet milog pierdut in ceata, cersind o intoarcere a timpului la picioarele unui piedestral, sfasaiat de noapte, biciuit de gandui, eliberat de lacrimi si ferecat de durerea golului ce se zbatea in el.
Murise demult dar azi si-a dat seama de moartea sa si mai constinent, din ce in ce mai constient.
Trr...un tarait enervant, strident.
Trr….trrr…buimac, Mihai a ridicat receptorul. O voce furtunoasa se aude la cealalta parte a firului.
- In 5 min sa fii aici ! si telefonul se inchise brusc.
- Off...rutina! Spuse trist Mihai. In fiecare zi aceeasi poveste. Regreta timpul.
Isi afunda capul in apa rece. Obrajii nu-i mai ardeau. Simtea ca se sufoca dar nu si-a ridicat capul.
-Putin, inca putin si apoi mai ridic. Treceau clipele una dup alta, iar mintea incepea sa nu-l mai inteleaga.
Cu o reactie violenta, orbita de furie se ridica. Apuca pistolul si tarse 4 gloante in pata neagra de la picioarele sale. Un firicel rosiatic parea sa se scurga din umbra sa si incerca sa-si construiasca spre.... “unde”.
Se tranti epuizat pe scaun. Linistea se aseza incet pe sufletul sau. Se eliberase de durerea golului, isi ucisese umbra, isi ucisese Eu-ul, personalitatea, moralitatea, pe sine. Acum era un om gol, impacat cu rutina.
Cortina cazu. Piesa lua sfarsit. A reusit sa surpinda iar. Traise, atata stia, ca traise fiecare clipa si acum cand totul s-a terninat era confuz.
-Ce-a fost real? Cine sunt? Unde sunt? Care-i de fapt viata mea?
Sala reprezenta acum un gol imens, poate la fel ca al sau.
luni, 16 ianuarie 2012
joi, 12 ianuarie 2012
marți, 10 ianuarie 2012
vineri, 6 ianuarie 2012
Take the bus
Niciun comentariu:
Etichete:
educatie,
filozofii de viata
O reclama funny cu mesaj pertinent si cu pinguini. Ce altceva mi-as mai putea dori?
Read More
marți, 3 ianuarie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
