Oglinda Lunii

Ieri aveam de pregatit niste activitati pentru cursul de germana si trebuia sa fac niste printuri color in format A4 si in format A2. O treaba banala cu care nu mi-am batut prea mult capul avand in vedere ca aveam un centru echipat cu plottere si alte imprimante profesionale in apropiere de job, centru cu un nume sugestiv (chiar si prins din zbor din goana tramvaiului)-Copy Repro Center.

Insa luni la serviciu pe cand ma uitam peste ofertele lor de pret am descoperit repede o aplicatie care ma invita sa uploadez documentele in cauza, sa le dau detalii privind comanda si mai ramanea numai sa aleg daca o vreau de pe o zi pe alta, peste doua sau trei zile.

Si m-a apucat panica: Sa vezi ca am omis acest aspect hotarator, regula ce nu imi intra deloc in cap: “Perfect planning prevents pathetic performance”. Sa vezi ca trebuia sa fiu gata de saptamana trecuta cu materialele (5 foi in total) si sa le las la printat. Aici in Germania nici temele nu se dau neaparat de pe o zi pe alta.

Asa ca ma apuc sa caut si alte centre de printare in drumul meu si sa imi construiesc varianta de rezerva. Capul face, capul trage. Si mai ales capul asta greu mai invata ca aici nu suntem in Romania si nu facem totul de pe o zi pe alta, eventual de la o ora la alta.

Mai adaug si niste cuvinte cheie ca sa stiu ce sa cer, nu de alta, si ma consider superficial pregatita.

Dupa program aterizez centrul cu pricina si dau peste o mare agitatie pe acolo, tot felul de oameni care se invarteau pe langa imprimante. 

Zic si eu ce vant ma aduce pe acolo si sper sa nu imi ceara nimeni sa le las cardul SD si sa vin dupa el maine…Din fericire cele mai negre cosmaruri ale mele nu s-au concretizat. Se rezolva pe loc!

Descopar ca e un fel de self-service, ti se repartiza o imprimanta si apoi erai stapan pe ea pana terminai, iti copiai, scanai, imprimai singur…Hmm, asta daca stiai. Dar daca erai prima data acolo ?

Evident cer ajutorul primului angajat care imi sare in cale, ce imi repartizeaza o masina si ma aseaza la un calculator…cica n-am decat sa imi imprim documentele A4 de aici. Totul merge bine pana cand vreau sa imprim si imi prin urechile incercand sa schimb setarile din portrait in landscape. Ma uit, ma invartesc, dar termenii in germana pe care ii vad pentru prima data nu ma ajuta cu prea mult. Hotarasc sa scurtez agonia si dupa ce trag cu ochiul sa vad cum se spune potrait si landscape in germana, ma duc iarasi dupa ajutor. Dau peste o doamna care vine cu mine si dam click impreuna ca un copil retardat.

Iuhuuu! taskul a plecat spre imprimanta care nu printeaza. Aparent o divergenta de taskuri (copy si print in acelast timp au debusolat masina si sarcina venita de la mine s-a evaporat prin reteau wireless). Reiau la alta masina procedeul si de data asta imi iese.

Noroc ca pentru imprimare in format A2 nu trebuie sa descopar cum functioneaza plotterul oamenilor.

Cu documentele sul platesc si rasuflu usurata. N-a fost chiar asa de rau daca excludem windows-ul in germana unde daca cascam si mai bine ochii si mai dadeam niste clickuri descopeream si optiunea magica, echivalenta « Properties » din engleza. Cel mai fustrant atunci cand schimbi limba unui soft pe care il cunosti este ca nici macar « helpul » nu iti mai este de folos si capul zbarnaie incercand sa faca asocieri. La munca imi place tare mult:).  Lucrez in Germania, Windows-ul este in franceza, iar pachetul Office in engleza.

"Te uita cum ninge decembre,

« Mai bine m-aş face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aş aduce repede potopul. Că la nori am noroc“(Iona, Marin Sorescu)

« Straşnic năvod mai am. Vreau să prind cu el acum soarele. Doar atât! Soarele! Şi să-l pun la sărat, poate ţine mai mult »(Iona, Marin Sorescu)

Astazi o sa fiu scurta. Am citit pe Deutsche Welle urmatorul articol, al carei concluzie o redau mai jos, deoarece poate fi scoasa din context foarte usor:

In loc de martisor, mi-am facut cadou… o alergare.

Si a fost pe deasupra cea mai faina alergare de anul asta! Asta si pentru ca am si avut foarte putine alergari (cat sa le numar pe degetele de la o mana), asa ca trierea s-a facut cu mare usurinta :).

Azi avea sa se arate soarele. L-am vazut pe harta cu precipitatiile, l-am urmarit o saptamana intreaga sa vad daca dispare din nou la sfarsitul saptamanii si joi seara pentru ca era inca in carti, am aruncat la fundul rucsacului o pereche de colanti.

Intreaga dimineata ma simt din nou tradata caci ziua este gri…Cri,cri, cri,iarna gri, nu mai pleci odata ? Dar pe la doua se face lumina si apoi ma rog ca soarele sa nu dea din nou bir cu fugitii…sa tina cu mine…sa astepte pana la 16.30, cand cu o pofta nebuna izbucnesc in alergat. Ochisem demult parcul de langa mine, aranjat in stilul unei gradini englezesti (Neuen Garten-Noua Gradina), iar acum plec sa il descopar. 

Zona in care lucrez e tot opusa stilului Pipera din Bucuresti. Lucrez la periferia unui oras mic (dar nu mai putin sarmant) dominat de nota indiviuala a lui Friedrich der Große, cu un stil arhitectonic unitar, aproape in acelasi timp de centrul istoric, de un imens parc ce inconjoara resedinta de vara a acestui mare om din istoria prusaca si la 3 minute de o salba de lacuri si vegetatie. Spre lacul numit Lacul cel sfant (Heiliger See) alerg si eu acum si acolo, pe malul lui, gasesc primavara!

In nemiscarea platosei de gheata ce acopera inca in multe locuri suprafata lucioasa a apei, in micile ochiuri de apa in care cateva rate salbatice primesc de mancare din mana unui baietel insotit de bunicul sau, in pamantul amestecat cu un pietris fin, ce se simte inca moale (dar si nu noroios) sub talpa adidasului meu, in Palatul de marmura ce se reflecta tacut si alb in apa ce sclipeste azi binecuvantata de soare, pe canalul mic ce se strecoara drept printre salcii prin spatele unor vile cu ponton mic la scara, in zambetul generos al unui baiat cu care ma intersectez si care alearga in pantaloni scurti si pe care il inteleg dintr-o privire.

Ratustele de care vorbeam mai sus

9 luni de Berlin ma asteapta la cotitura si inca ma mir in fiecare zi (ceea ce este bine).

Din categoria momentelor memorabile voi asterne mai jos doua (ambele proaspete ca painea calda).

De ceva timp ma uitam prin supermarketurile oamenilor dupa aluat frantuzesc prefacut (stiti cum se gaseste la noi, gata de pus in tava sau de facut prajituri din el). Nu am gasit asa ceva desi am ajuns si in supermaketurile mai mari cu pretentii de hypermarket. Nici urma. Nu intelegeam cum vine asta caci la cate randuri de vitrine frigorifice pline cu produse prefabricate si cu mancaruri bune de pus in cuptor si de incalzit exista pe aici, tocmai la facerea aluatului frantuzesc sa fie gospodinele din Germania condamnate. Pana la urma ma las eu pagubasa si imi iau inima din dinti sa fac unul…Esuez lamentabil, dau un google, gasesc termenul magic « der Teig », citesc niste forumuri de bucatarese geramane si constat ca ar trebui sa existe asa ceva si pe aici…cam in fiecare supermarket si chiar se vehiculau recomandari de marci.

Deci daca exista, imi soptesc in barba..."il voi gasi!". Cum uitatul printre rafturi nu m-a ajutat decid sa merg direct la tinta: convorbirea cu localnicii.

Ajung in Kaufland la raionul de congelate si vad un angajat care baga marfa. Barbat pe la 50+ ani dar nu aveam ce face. Nu puteam sa pierd ocazia. Ma duc si il intreb unde pot sa gasesc aluat gata-facut:

-Buna ziua,fiti amabil, unde pot sa gasesc aici aluat "prefabricat" ?

- Pentru ce ? 

La intrebarea asta ma blochez…pai cum pentru ce, frate ?

- Pentru copt. (raspund eu)

Nenea mai sa isi dea ochii peste cap…da, normal ca pentru copt fatuca.

- Dar ce vreti sa coaceti cu el? 

- Ceva sarat…

Si apoi imi turiuie nenea vreo 3-4 locatii unde pot sa gasesc asa ceva… Nu inteleg nimic, zic multumesc si plec. Dau o tura printre rafturi si nu imi sare in ochi nimic ce poate semana cu ce stiu eu de acasa.

Asa ca mai intreb pe cineva. Un baiat tanar de care ma tin scai printre rafturi. Nu am noroc nici cu el…e nou si ma sfatuieste sa intreb un coleg cu mai multa experienta.

Sunt dezamagita.

Pana la urma mai ochesc o alta tanti si mai intreb a treia oara. Tanti ma intreaba de care vreau: foarte inghetat sau doar inghetat/refrigerat ? Ii zic ca din ala foarte inghetat. Apoi imi insira 3 tipuri de aluat posibil, din care retin unul singur (aluat in foi –asta imi suna mie ca aduce a aluat frantuzesc) si ii zic ca din ala vreau. 

In mintea mea infantila credeam ca o sa ma duca la raftul cu aluaturi si apoi o sa pot sa analizez acolo in liniste oferta si sa aleg ceva potrivit. Pe naiba. Ma duce intr-un colt de vitrina frigorifica. Am si aici 3 optiuni totusi: 

- aluat in foi

- aluat cu drojdie si

- aluat fara gluten. 

Il aleg pe ala in foi…ceea ce ma debusoleaza este ca pe pachet scrie ca sunt 6 bucati, pe spate arata insa o poza cu o bucata din care se poate taia.

Scrisul nu ma lamureste. Din jumatatea de sfaturi pe care o inteleg zice pe de-o parte ca trebuie sa desfac foile unele de altele si sa le intind pe ceva 10 min sa le las sa isi « revina », dar mai zice in egala masura si ceva de cazurile in care trebuie sa lucrezi cu bucati mari (sa faci strudel de exemplu pe care sa il umpli si apoi sa il tai).

Dar cum alte optiuni nu aveam, ma gandesc ca ma voi descurca…eventual il voi petici... sau il voi intinde…Teapa, asta nu se intinde…cand am ajuns acasa si am descifrat ambalajul, cuvintele scrise boldat erau fix « nu intindeti aluatul cu facaletul ». 

(Pana la urma mancarea mea a esuat in mod lamentabil cu tot cu aluatul cumparat...pur si simplu nu am stiut sa ascult semnele de la bun inceput !)

Oricum, cu aluatul in rucsac ma urc in tren... unde vine controlul. Asta nu e metrou de suprafata ci tren regional in toata regula (gen Sageata Albastra). Doi controlori: un pusti blond mai mic decat fratele meu care cred ca isi facea practica la DB (Deutsche Bahn) si o doamna pe la 50+ani, tipul clasic de profesoara din liceele si scolile bucurestene, mica de inaltime (pentru oameni ca astia au construit cu siguranta in liceele vechi podiumuri pe care spanzurau catedra si scaunul profesorului- pentru un plus de autoritate).

Oricum, nu numai ca nimeni nu merge fara bilet, ba sunt chiar mai catolici decat papa. Trece controlul de mine si de vecina mea de peste culoar care avea un caine sub scaun. Un caine alb, mititel si cam prostut si care nu a zis nici pas…pardon, nici ham.

Controlorii nu il observa, dar propietara mai catolica decat Papa ii trage de mana pe controlori cum ca sa ii perforeze si biletul pentru catel. Mai bine taceai femei!

Se uita tanti la bilet si e ok, dar situatia nu se lamureste. Ma incordez atent si imi dau seama ca se discuta despre botnita. Am prins din vant cuvantul « bot » si ceva ce zice « a acoperi/acoperitoare » si uite asa am ajuns sa concluzionez ca vorbeau despre botnita.
Controloarea zicea ca doar animalele mici, pisicile si cainii mici (care nu depasesc dimeniunile unei pisici) sunt scutiti de botnita. E dar acum sunt pisici si pisici…cine spune cat de mare e o pisica? Practicantul ii tine partea calatoarei, asa ca... tanti-controlor (om cu experienta), scoate din geanta regulamentul de ordine interioara, cauta capitolul despre animale de companie si incepe sa citeasca cu voce tare de acolo. Momentul a fost apoteotic-atat de nemtesc…

Pana la urma nimeni nu stie care e dimeniunea unei pisici si mai ales pentru ca domnii controlori nici nu au observat animalul si acesta a fost atat de tacut tot timpul, s-a trecut peste…Calatoarea oricum avea sustinerea a jumate de vagon asa ca a iesit remiza.

Oricum, vreti sa stiti de curiozitate cat a costat biletul catelului ? Cat cel de copil= 13.2 euro

Cum vad ca in Diaspora e la moda subiectul mancare, despre care au scris si Claudia si Ren pe blogurile lor, m-am gandit sa astern si eu varianta germana, caci cu Canada si SUA ne-am lamurit…

De fapt postarea asta s-a nascut dintr-un comentariu pe care vroiam sa il pun pe jurnalul lui Ren, dar comentariul a iesit atat de lung , incat m-am hotarat sa scriu o postare.

Rezumatul e urmatorul (ca sa il parafraz pe Traian Basescu): Germania nu e nici ca America (privita ca si continent), nici ca Romania. E diferita. Deci e musai sa cititi ca sa vedeti ce e diferit.

1. Mancarea din Germania (luata din supermarketurile de discount-ca Lidl din Romania de exemplu) nu este cu mult mai scumpa decat cea din Romania. E mai scumpa, dar diferenta nu e asa de mare si ea se reflecta doar in anumite produse (carne, legume si fructe in special).

2. Produsele au in general un gust normal, nici sarate, nici dulci din cale afara –echilibrate cum s-ar spune.

3. Piete in sensul pe care il stim de acasa nu exista. In schimb sunt niste piete ambulante formate din 10 rulote ce se plimba prin diverse zone ale orasului dupa un program anuntat anterior. Aici ai cam 2-3 vanzatori de legume si fructe si restul carne, branzeturi si dulciuri. Cele mai multe par home-made, insa singurul lucru care m-a interesat au fost fructele si legumele si am fost dezamagita de varietatea oferita. Totusi chiar azi am luat niste mere mici si bune ca cele din Romania, care m-au convins sa revin si sa incerc saptamana urmatoare si perele de la aceeasi tanti si poate si o legatura de morcovi.

4. Media este mistuita de scandaluri: carnea de cal din Romania si Polonia gasita in gulasul si lasagna din supermarketuri, ouale bio care nu sunt bio si tot asa.

Si acum sa le luam pe caprarii :

1. Painea noastra cea de toate zilele-de toate felurile, ieftina sau scumpa, alba sau neagra.

Pleaca de la 0.55 euro/500 g painea de toast (alba sau graham), trece prin valoarea de 0.8 euro/500 g (painea cu multe seminte pe care o cumparam de regula) si ajunge pana spre 1.25 euro/500 g (diverse sortimente de paine cu seminte). Exista si paine la kg, mai conevabila ca pret (cam ca painea decenta din Romania) insa noi nu mancam atata paine pe saptamana.

Poti deasemenea sa iti cumperi tot felul de specialitati de la brutarie (tot felul de paini cu seminte sau fara), paine rotunda sau diverse chifle ori painicute (bune toate) pe care daca doresti ti le poate si felia in fata ta. La brutarie e ceva mai scumpa.

Cum nu suntem mari mancatori de paine, un pachet de paine taraneasca de 500 g pe saptamana este suficient (deci nu avem prea mari costuri la capitolul asta).

Painea din supermarket se si intareste cam dupa 1 saptamana si capata si mucegai (tot cam dupa 1 saptamana de tinut in plastic).

Deci are verdele nostru.

2. Produsele de patiserie din supermarket (cornuri, briose, pain-au-chocolat)-ca si in Romania. Cele de la patiserie sunt insa cu ceva mai multa raspundere facute si nu doar coca goala. Si ceva mai scumpe (cam 1 euro gogoasa infuriata si mai scumpe daca sunt mai consistene). Insa sunt bune. Si ele au verdele nostru.

3. Lactatele. Sunt bune. Singura reclamatie: nu exista branza sarata (telemea sau ceva de genul) la bucata in cantitate mai mare (doar 200 g). In rest cascaval, un fel de branza dulce cu smantana, tot felul de creme de branza etc. Iaurtul este mult mai cremos decat cel din Romania. Laptele are acelasi gust cu cel din supermarketurile de la noi dar are un termen dubios de mare de valabilitate. 

Multe iaurturi in veriunea bio. Diferentele de pret dintre iaurturi bio si normale (pentru aceeasi cantitate) mi se par insa ca nu justifica un bio veritabil cu vacute ce pasc fericite pe dealurile din Bayern :) si nu stau in staul fiind hranite din galeata cu mancare atent selectionata pentru a creste productia de lapte.

Totusi cu exceptia branzei la bucata (pe care o puteai eventua si gusta) si combina (si de capra si de oaie si de vaca) in Romania, in rest si lactatele sunt decente. Verde.

4. Mezelurile-sunt mai bune decat la noi (nu neaparat la gust, ci au mai multa carne-peste 70% carne de ceva e standard). Exista si piept de pui la gratar gata taiat bucatele si alte dracii ce par destul de ok, dar si multe produse prefacute (chiftele, snitel etc). Cred ca e destul de multa aproximare pe etichetele astora dar imi vine greu sa dinsting adevarul de minciuna. Portocaliu pentru ca mie mi se pare ceva putred in Danemarca si pentru ca oricum mezelurile nu sunt cel mai sanatos aliment.

5. Pestele- e o delicatesa-100 g de crap/1 euro. Cand vine vorba de peste, doar din supermarket (si doar cele mari au peste proaspat) si doar cu preturi/100 g. Crapul luat din Hala din Obor disputandu-ma cu nenea daca e de balta sau de crescatorie e pus in asteptare pana in 2014.

Nu ne-a ramas decat pestele la conserve (tonul de regula) sau ceva peste oceanic in sos tomat, Radu mananca peste marinat (cum se gaseste si in Romania) si mie imi place pastravul file (exista simplu, cu usturoi sau piper) si costa cam 1.5 euro/125 g. Scump, domne, scump.

Galben caci desi pestele e bun, nu te prea poti apropia de el.

6. Conservele- mai bune ca in Romania. Inclusiv unele mancaruri gata preparate pe care le luam in ture. Nu stiu de unde vin dar cum oricum fasole verde gasesti doar ocazioal, fasole boabe la punga nu am vazut decat odata si varza acra (pentru varza calita) nu exista la butoi, nu iti raman decat conservele. Nu au niciun gust particular ceea ce e bine. Verde.

7. Carnea (in aceeleasi varietati: pui, vita si porc). Puiul e cel mai ieftin, apoi porcul si apoi vita, totusi dierenta dintre porc si vita nu este exorbitanta. Pentru mancarea de fasole, folosesc de exemplu carne de vita taiata cubulete ca pentru gulas si pare ok. Puiul e mai fara gust decat in Romania. Portocaliu.

8. Produsele congelate (si aici intra orice, legumele congelate, produsele gata pregatite (snitele, peste, cordon-bleu etc), prajiturile etc sunt intr-o varietate incredibila. Practic legumele congelate sunt in minoritate, pizza prefacuta gasesti fara numar etc. Sunt ok la gust dar nu foarte naturale. Cu legumele congelate ma impac insa, mai ales cand de exemplu ai pofta de spanac. A, legat de spanac,cel taiat si facut pasta e 0.4 euro /400 g pe cand cel cu frunze intregi e 1.4 euro/500 g. Si cred ca la mijloc nu e doar diferenta de marca.

Portocaliu.

9. Muraturile sunt delicioase. Mai ales cele asortate. E unul din domeniile la care nemtii chiar se pricep (normal ca trebuiau sa gaseasca cu ce sa asorteze tonele de cartofi pe care le mananca).La fel de bune ca cele facute acasa in Romania. Verde.

10. Dulciurile- bune si ele. Ceva mai bune decat la noi. Si sigur dau dependenta. Si nenorocitele suficient de ieftine ca sa te imbie de pe raft. Portocaliu (pentru ca sunt bune dar sunt un pericol pentru greutatea noastra in egala masura).

11. Cheapsurile- mult mai putine decat in Romania. Sortimentatia (chiar si in supermarketurile mari e mult redusa- nu mai zic de jumatatea de raft ce le este atribuita in supermarketurile mici). Sticksurile si covrigeii sunt majoritari, Radu mananca la greu Tortila si eu Pringles (sau echivalentul lor). Nu exista popcorn sarat la punga (gata facut)ci doar dulce (asta au luat-o de la americani cred).

12. Produsele de baza (faina, zahar, ulei, ulei de masline) costa la fel ca si in Romania. La faina am dubii de fiecare data cand folosesc caci faina standard e 450 (nici cand de faina 000) si stau tot timpul in dilema daca sa pun sau nu praf de copt (creste ori nu creste etc).Verde

13. Bauturile. Vin nu am luat niciodata, Radu are berea lui preferata (2 sortimente) si in rest ocazional sucuri de fructe la cutie (ca si in Romania). Cola la doza de 0.33l pentru cand plecam in tura si vrem sa gustam si sa savuram fericirea (functioneaza :) ). Nu cumparam apa, ci bem de la robinet (ca si in Bucuresti dealtfel). Verde.

14. Si am lasat la urma fructele si legumele petru ca ele sunt partea spinoasa a Germaniei. Sunt varza (cel putin alea din supermarket). Cum la oamenii astia cresc doar mere si radacinoase, o foarte foarte mare parte din fructe si legume sunt de import. Asa ca imaginati-va : culese cu 2 saptamani inainte cand erau inca verzi, parguite pe drum si ajunse pe raft…la mine in camara trebuie sa mai stea vreo 7-10 zile ca sa devina comestibile. Totul standardizat pe dimeniune si individual ambalat. Si mai ales in 75% din cazuri cu un gust ce nu are de-a face nimic cu amintirile mele. Al doilea bai cu fructele si legumele este ca avem impresia atat eu cat si Radu ca acestea nu au fibre. Prin vara chiar nu imi dadeam seama ce se intampla caci desi mancam salate etc, problema devenea grava.

Cand am ajuns in Ro pentru o saptamana si am mancat "normal"-adica fructe si legume din piata, totul s-a rezolvat inca de a doua zi. Acum pur si simplu trebuie sa am grija ce gatesc : fasolea verde sau boabe, spanacul su varza nu au voie sa lipseasca din meniul saptamanal, eventual la nevoie asortate si cu niste iaurt cu musli :).

Am vazut ieri pe FB o imagine ce era impartita in doua parti : una cu legume si fructe si una dulciuri, fructe etc ce spunea cam asa: "daca alimentele pe care le mananci se pot strica, atunci sunt si sanatoase pentru tine"….De cand stau aici incep sa am niste dubii caci fructe care se strica dupa 2 saptamani sau portocale ale caror coaja se face ca o platosa si in interior raman suculente nu sunt treaba normala si parca simt toate chimicalele din ele atunci cand le tin in camara si vad ca nu se mai strica odata…Rosu.

Doar ca sa va faceti o idee ce inseamna la nemti cu sos...

Si acum, dupa aceasta ampla dare de seama, ma duc la cantina sa mananc (noroc ca am scris postarea asta inainte de masa). Din pacate ieri seara am esuat lamentabil in pregatirea unui aluat frantuzesc care trebuia sa fie parte din quiche-ul cu broccoli pentru azi, asa ca nu imi ramane decat sa mananc la cantina. Azi e miercuri, deci e zi de snitel (vineri e zi de peste, joi de gulas si luni si marti nu mai tin minte). 

Aoleu si sa nu uit, sa ii spun ca vreau doar putin sos ca altfel iar mi se scalda mancarea in sosul ala alb si dens, cu aspect de maioneza si gust imposibil de reprodus in scris.