Intoarcerea acasa imi provoaca o bucurie fara margini. Insa bucuria mea este doar parte din bucuria generala, pentru ca la ea se adauga si toate sentimentele nutrite (rostite sau nerostite) de parintii nostri. Iar atunci cand ne-am hotarat ca locul nostru nu e in Berlin/Germania, am stiut ca aceasta e cea mai buna decizie pentru noi si pentru ei. Ma indoiesc in continuare ca e cea mai buna decizie pentru copii nostri (viitori), dar macar pot sa sper ca voi reusi sa gasesc o nisa si in sensul acesta, chit ca ea se va numi Montessori, Waldorf sau homeschooling. Insa acum nu vreau sa vorbesc despre ceea ce nu am, ci doar despre ceea ce exista deja. Conceptiile noastre (ale mele si ale lui Radu) sunt foarte apropiate in ceea ce priveste stilul de viata, iar daca vom fi sanatosi si vom avea atatia bani cat sa ducem un trai decent, suntem siguri ca prezenta noastra acasa, alaturi de parinti, va conta mai mult decat toti banii din lume, trimisi de la mii de kilometri distanta. E adevarat, e bine sa ai bani, dar ei nu tin loc nici de dragoste, nici de afectiune. Ei cumpara timpul unei infirmiere, insa nu aduc aceeasi alinare pe care o aduce prezenta unei persoane dragi aproape. Si nimeni nu poate avea grija cu mai mult drag de parintii tai, decat poti sa ai tu. Asa cum mi-a repetat bunica de nenumarate ori: "sangele apa nu se face".

Apoi, nu pot sa nu ma gandesc cata bucurie le vor aduce nepotii. Si cat ajutor vor insemna pentru noi, atunci cand va veni vremea copiilor. Este interesant sa analizez cum cele 18 luni de Berlin mi-au inversat conceptiile. Atunci cand am plecat ma gandeam in primul rand ca le vom oferi copiilor nostri o viata mai buna si mai multe sanse decat ar avea in Romania. Insa departe fiind ne-am dat seama cat de multi suntem legati de "acasa". De parinti, de prieteni, de Carpati, de oamenii extraordinari pe care i-am intalnit in tara de-a lungul timpului. Probabil, chiar daca la un moment dat conditiile economice/financiare ne vor sili sa plecam din nou undeva, in lume, va ramane mereu dorinta de a te intoarce acasa. Asa cum spunea si Claudia, cand emigrezi undeva, trebuie sa te hotarasti in primii ani ce vrei sa faci mai departe: sa te integrezi in noua societate, sa revii de unde ai plecat...Cu cat vei amana mai mult luarea unei decizii, cu atat va fi mai greu sa te hotarasti, legaturile de acasa se vor raci usor, usor, te vei indeparta de prieteni, etc. Iar daca in noua ta patrie nu iti vei face noi prieteni, ci doar niste cunostinte, vei ajunge sa te simti singur, sa traiesti singur, sa razi singur si sa plangi singur. De murit, mori oricum singur dar intrebarea e cum traiesti pana atunci?