luni, 30 decembrie 2013

Toaletele si persoanele cu dizabilitati

Pentru noi [...] un pas e o intreaga calatorie (Tudor Necula)
Dupa cateva drumuri prin Europa ca turist, am tras concluzia ca toaletele ar fi un criteriu bun pentru definirea gradului de civilizatie al unui loc. Ulterior, stand 18 luni in Germania, am avut timp sa imi verific teoria si eventual sa o rafinez. Toaletele au ramas curate si nu doar in zonele turistice, insa la lista mea de criterii s-a mai adaugat unul: integrarea persoanelor cu dizabilitati in viata colectiva. Si nu ma refer aici doar la declaratii pe hartie. Ma refer la intrebari majore cum ar fi: In firma voastra aveti colegi in aceasta situatie?// Ce ar alege anajatorul vostru intre o persoana fara handicap suficient pregatita si o persoana cu handicap bine pregatita? //Propietarul vostru ar inchiria apartamentul unui asemenea potential chirias? Si lista continua atunci cand vine vorba de comportamente/mentalitati discriminatorii.

Dupa intrebarile majore vin insa detaliile, mult mai numeroase, dar cel putin la fel de importante:
Cu ce ajungi singur la serviciu (altceva decat cu taxiul)?
Cum te deplasezi singur pe trotuare sarind bordurile?
Cum te privesc oamenii de pe strada si e corect sa suporti zilnic priviri curioase/ compatimitoare?
Cand iesi in oras, ai in orice local o toaleta adaptata, sau trebuie sa alegi localul dupa acest criteriu?
Si cate si mai cate asemenea intrebari mi s-au ivit pe cand stateam in Germania si ma intalneam saptamanal cu oameni imobilizati intr-un scaun cu rotile, si chiar zilnic cat timp am lucrat (una dintre colege se afla in aceasta situatie). Si asta nu cred ca se datora faptului ca Germania i-a reunit pe toti, ci pentru ca acolo ei sunt mult mai vizibili: nu sunt condamnati sa stea intre patru pereti, ci se pot deplasa normal, fara limitari inutile. Cercul vicios din punctul meu de vedere este infrastructura-vizibilitate-acceptare-integrare. Probabil cel mai simplu de spart este incepand cu infrastructura. Odata ce aceasta exista, oamenii devin vizibili, apoi prezenta lor e constientizata de societate care inceteaza sa ii mai compatimeasca, integrandu-i in schimb in mersul normal al lucrurilor. Dar cercul poate fi spart de oriunde, inclusiv de la perceptia individuala. Pana una alta, meditati la urmatoarea afirmatie: "Sa incepi azi sa faci ceva. Cu tine, pentru tine, pentru aia din jurul tau.[...]O persoana cu handicap este o persoana care nu stie si nu incearca sa se deschida catre el si catre lume[...]. Schimbarea vine din fiecare din noi." (Tudor Necula)


Un comentariu:

  1. Ehee... asta e una din primele mirari "afara": ia uite cati oameni in carucior au astia! De fapt, oamenii astia in carucior exista la vedere ca au cum se deplasa ceea ce la noi nu e cazul... Ai nostri zac in apartamente din care nu pot iesi fara eforturi considerabile...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.