Oglinda Lunii

Iata o urare de Craciun, una din cele mai frumoase, primita in prag de sarbatori.

Deschideti usa si lasati spiritul Craciunului sa va intre in casa! Deschideti inimile si lasati Bucuria si Implinirea sa va intre in suflet! Deschideti larg bratele si imbratisarea voastra calda, vorba buna si gandul curat sa fie cel mai de pret cadou pentru cei dragi! Fie ca Iubirea, Intelepciunea, Increderea si Generozitatea sa va calauzeasca pasii in noul an! 

"Craciun Fericit!"

Cum m-am pregatit eu pentru Craciun?

Hmm... pai daruind si facand planuri de cadouri, ambaland, incercand sa fiu peste tot si sa ii bucur pe toti. De cativa ani, ador sa gasesc zambetul si lumina in ochii celor care primesc ceva si imi sunt suficiente, pentru ca pur si simplu nu simt ca am nevoie de nimic.

Din fericire pot sa imi cumpar ceea ce imi doresc, iarasi din fericire nu am pretentii prea mari, astfel incat Craciunul ma gaseste multumita cu sotul pe care il am, sanatatea, vacantele petrecute, familiile noastre si planurile pentru viitor si nou an. Nu imi doresc nimic mai mult decat sa ma simt bine, sa ma implinesc pe mine si pe cei din jur si sa imi duc la capat visele si proiectele...sa darui de jur imprejur lumina, liniste si bucurie.

Din acelasi ciclu "Bine ai venit in Romania", pe 23 decembrie m-am dus cu mama sa fac cateva cumparaturi la Cora Pantelimon. Si numai bine ce iesim din magazin, ca avem placerea sa ne gadile urechea vreo 3-4 baieti de baieti, smecheri de smecheri, bibani si barosani care aveau 1 singur refren: "P..mea, bagami-as p...mea in ma-ta".

Am acum in prag de Craciun o scarba generala pentru tara in care m-am intors, toate defectele imi sar in ochi, pregnant, lovindu-ma, facand comparatia cat de fucked-up suntem, inapoiati, necivilizati...si din pacate imposibil de reparat cel putin pe termen scurt. Mai am o speranta in toti cei 100 de tineri care stateau cuminti la coada la Emag asteptand sa isi ridice produsele platite, fara nimic bagat in nimeni, fara draci si nervi, fara sa injuri ca cei de acolo sunt incompetenti. Deci oare se mai poate? Sau totul e pulbere de stele?

Din plimbarile mele prin Europa (e adevarat inca putine insa incerc sa le fac cat mai consistente) am ajuns ca si Em la o concluzie: toaletele definesc foarte bine gradul de civilizatie a unui popor. Am vazut toaletele din Franta, Italia, Ungaria, Austria, mai bune sau mai proaste, dar asa ingrijite ca in Romania nu gasesti prea usor in Europa in care ne chinuim sa facem parte. Dar nu facem parte, decat geografic, pentru ca nu avem cu cine...si nici pentru cine. Suntem ca popor in cacat pana in gat (cum ar zice nasul meu), si unde vezi asta mai bine, daca nu la o toaleta de pe autostrada, infecta, cu 2 cabine blocate si 2 la care nu se inchide usa, cu un barbat care se barbireste la femei, cu pisat peste tot si cacat in locurile esentiale? Astfel incat...hmm, imi antrenez vezica sa reziste pana acasa caci civilizatia de pe partiile de schi si mirosurile de odorizant de toaleta sunt o dulce amintire...Se pare ca saptamanile de evadare vor deveni din ce in ce mai necesare ca prezenta si cantitate.

Sincer ca pe orice carte a literaturii universale am privit-o cu un soi de scepticism cand Radu mi-a recomandat sa o citesc. Nu stiu de ce nu ma pot dezvata de aceasta idee preconceputa legata de scriitorii si titlurile clasice caci in ultima vreme am avut numai suprize placute si cam tot ce am citit pe filiera clasica a rezonat cu ceva din mine, peste tot am gasit explicatii pentru motivele pentru care Camus,Soljenitin, Hesse au luat Nobelul pentru literatura. Dar perspectiva celor 550 de pagini, gandeam eu plictisitoare despre lumea romana nu reusea decat sa amplifice deznadejdea mea. Noroc ca Sienkiewicz intra repede in subiect si introducerea e scurta si punctata cu o poveste de dragoste, tocmai pentru a face asteptarea mai usoara.

Insa, citind cam jumatate din carte, Radu m-a intrebat daca imi place si i-am raspuns ca da, si ca este o carte neasteptata ca subiect. Caci desi la prima impresie este o carte despre dragostea intre 2 oameni, in esenta este o carte despre dragostea fata de Christos, adica o carte despre crestinism. Nu sunt deloc o fire bisericoasa dar nu inseamna ca nu cred in Dumnezeu. Credinta mea este in inima si partial in fapte. Astfel aveam sa descopar in carte exact acea fata a crestinismului pe care o inteleg. Cartea e plina de principii, principiile de la baza, pe care insa multi le-au uitat chiar si cei mai evlaviosi. 

Este o calatorie minunata alaturi de un tanar patrician care urmand dragostea pentru o fata crestina ajunge sa imbratiseze invatataura, si sa se schimbe radical.

Este o carte despre raspandirea rapida a crestinismului si asta pentru ca era o credinta mai buna decat politeismul roman, mai luminoasa, si mai putin sangeroasa.

Sienkiewicz s-a documentat destul de mult asupra istoriei Romei in timpul lui Nero si a suprins inclusiv viata de zi cu zi a oamenilor, a cezarului si a curtii, figura controversata a lui Nero, jocurile, marele incendiu din 64 si prigoana asupra crestinilor.

Apar in carte inclusiv figuri remarcante ale crestinismului: apostolii Petru si Pavel, primii martiri din Roma.

Este o carte scrisa cursiv si care te apropie repede de paginile sale, cu imagini memorabile pe moment dar din care am ramas cu pasajul ce da titlul cartii.

Acele cateva randuri in care Petru se intalneste cu Isus, si cele 3 linii de dialog sunt perfect scoase in relief si nu poti uita prea curand replicile: